Social

Mitropolitul Ardealului: ”Dacă nu veniți la referendum, ne vor lua și copiii noștri, pentru că ei nu pot face copii”

Mitropolitul Ardealului: ”Dacă nu veniți la referendum, ne vor lua și copiii noștri, pentru că ei nu pot face copii”Unii ierarhi recurg la metode incredibile de a mobiliza populaţia pentru a participa la referendumul privind familia tradiţională ce urmează să aibă loc la începutul lunii octombrie!

De exemplu, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a recurs la manipulări prin care să sperie enoriaşii că îşi vor pierde copiii dacă homosexualii vor primit dreptul de căsătorie.
În predica sa de vineri, mitropolitul Streza s-a referit la homosexuali drept cei pe care “Biserica nu o să-i căsătorească niciodată”, și a spus că aceştia vor veni să ceară dreptul de a se căsători şi “vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii”, transmite Agerpres.

“Problema este mare de tot, e un examen al nostru. Dacă au pornit credincioşi şi ne-au determinat pe noi să fim de acord şi să ne dăm adeziunea faţă de acest demers al lor, acum, dacă nu ieşim cu toţii, să fim prezenţi – importantă este prezenţa, nu altceva. Că spui “da”, toţi vor spune “da”, cei care spun “nu”, nu vin. Dar dacă, din trei milioane care am semnat, dacă nu dublăm, dacă nu suntem acum şase milioane ca să votăm, n-are niciun rost, nu are nicio valoare, deci nu se aprobă referendumul, nu este valid (…). De aceea, vă rugăm mult de tot, este un examen, cel mai greu examen pe care-l dăm noi acum, în libertate”, a spus mitropolitul Ardealului, în predica rostită vineri la hramul Mănăstirii Sădinca, potrivit Agerpres.

Mitropolitul Streza s-a făcut remarcat în spaţiul public după ce în 2015 a început să se afișeze cu o limuzină Mercedes E350 4matic, cotată la minimum 63.000 de euro. Streza l-a blestemat atunci pe ziaristul care a făcut dezvăluirile.
Tot Streza i-a dat binecuvântarea lui Becali pentru cărțile scrise de acesta în penitenciar, cărți care i-au adus reducerea pedepsei și eliberarea mai rapidă.

B1.ro