7 lucruri pe care să nu le faci NICIODATĂ când închei o relație


Mulți cred că dragostea este cel mai minunat sentiment din lume. Când ești îndrăgostită te simți ca în al nouălea cer, îți iubești partenerul cu toată ființa ta și totul pare perfect, dar câteodată, pe măsură ce relația evoluează, simți că sentimentele tale încep să pălească și nu mai simți aceleași lucruri pentru partenerul tău.
La un moment dat, realitatea te izbește și vezi adevărata față a partenerului tău. Este normal ca în aceste momente să începi să faci lucruri prostești, din cauza traumei, dar există câteva lucruri pe care nu ar trebui să le faci dacă relația ta se termină.

1. Nu cerși dragoste

Acesta este cel mai rău lucru pe care l-ai putea face. Nu te milogi de partenerul tău, acest lucru i-ar dovedi doar că ești singură, slabă și vulnerabilă. Mai târziu probabil că vei regreta ce ai făcut sau zis și te vei urî pentru asta. Nu te va ajuta în nici un fel, dacă se va răzgândi o va face fără ca tu să îl implori.

2. Nu sta singură

Nu te izola, stai cu prietenii tăi, du-te la petreceri și ieși în cluburi, fă sportul tău preferat, ocupă-te de un hobby și petrece timp alături de familie. Aceste activități te vor ajuta să-ți recâștigi fericirea. Privește partea bună a lucrurilor: acum ești liberă, singură și disponibilă. Lasă-ți fostul partener să te vadă fericită.

3. Luptă-te cu emoțiile tale

Se poate să te lupți cu sentimentele contradictorii și este normal să fii tristă. Vei fi furioasă, frustrată, îți va fi frică, vei fi confuză, dar totodată te vei simți eliberată. Important este să identifici exact ceea ce simți și să pui un nume sentimentelor tale. Fii deșteaptă și nu te lăsa controlată de ceea ce simți. Plângi zdravăn, dacă asta simți nevoia să faci, apoi ia-o de la capăt de câte ori trebuie, până te simți secată de lacrimi, dar ia-ți viața în propriile mâini și treci peste.

4. Nu încerca să rămâneți prieteni

Se spune deseori că foștii nu pot rămâne prieteni decât în cazuri extraordinare. Când afli că fostul tău prieten are pe cineva sau chiar se însoară, acest lucru te poate face să capeți frustrări. Este adevărat că iubirea nu dispare peste noapte, dar acceptă faptul că este un capitol din trecut și ia-o de la capăt cu altcineva, fără a-l mai băga în seamă.

5. Nu-i trimite mesaje și nu-l suna

Dacă îl vei suna pe fostul tău iubit, îi vei de e-mail-uri, SMS-uri sau îi vei face vizite neașteptate, vei părea disperată. Fostul tău va râde de tine și încercările tale disperate de a-l recuceri, iar asta îi va crea lui o impresie negativă despre tine și ție o stimă de sine scăzută. Aceste acțiuni creează o impresie negativă și puțin probabil să te alegi cu ceva bun. Există chiar șansa să se sature definitiv de tine și să-ți dea block pe toate canalele.

6. Nu-ți sacrifica standardele

Să treci peste este foarte important, dar nu cu prețul standardelor tale. Menține-ți setul de valori și așteptările, pentru a nu te grăbi să intri într-o relație toxică doar ca să-l faci pe fostul gelos. Asigură-te că cealaltă persoană cu care ești este ceea ce meriți.

7. Nu păstra cadourile de la fostul

Trebuie să îndepărtezi tot ceea ce îți aduce aminte de el, pentru a-l putea uita mult mai ușor, cu atât mai mult cadourile pe care ți le-a dat. Nici măcar să nu te gândești ce poți păstra și ce nu, mai bine profiți de pe urma obiectelor respective, le vinzi, amanetezi sau le dai cuiva să le transforme în cadouri pentru altcineva. Se poate ca în timpul relației să fi făcut schimb de haine, carduri, bijuterii, jucării, dar acum este momentul potrivit să scapi de ele. Gestul de a le arunca sau da altcuiva te va ajuta să treci peste despărțire, pentru că atunci când ai în jurul tău lucruri care i-au aparținut, îți vei aminti constant de vremurile bune petrecute împreună, ceea ce te va face să te întristezi. Acest lucru este ușor maleabil dacă aveți deja copii împreună, pentru că cei mici vor putea la un moment dat să aprecieze anumite obiecte din timpurile dragostei dintre voi.

Feminis.ro

loading...
Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *