Actualitate

7 răniţi, dintre care 5 copii, într-un grav accident-O fată de 12 ani a murit

Un grav accident rutier s-a produs, luni dimineață, pe DN 73, în localitatea argeşeană Mihăeşti. Şapte persoane au fost rănite, dintre care cinci copii, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autocamion. În cazul unei fete de 12 ani a fost declarat ulterior decesul, informeză B1.ro

Traficul rutier pe DN 73, între Piteşti şi Câmpulung Muscel, a fost blocat după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autocamion.

Din verificările prealabile, efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din Dănicei, judeţul Vâlcea, care conducea un ansamblu rutier (TIR, compus din cap tractor şi semiremorcă pentru ciment), care se deplasa pe direcţia Piteşti spre Câmpulung, în împrejurări ce urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 45 de ani, din Câmpulung”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
În urma impactului, autoturismul, în care se aflau șapte persoane, s-a răsturnat.

O fetiță de 12 ani a murit, iar ceilalți au fost răniți. Este vorba despre conducătorul auto de 45 de ani, o femeie de 27 de ani din Valea Mare Pravăţ, o fetiţă de 6 luni preluată de echipaj medical în stop cardio-respirator, precum şi trei fetiţe de 2, 6 şi 8 ani.

Toate persoanele rănite au fost transportate la spital. În acest caz a fost deschis un dosar penal și continuă cercetările.

Citeste si...