Actualitate

ACCIDENT-O persoană a murit, alte două sunt rănite

ACCIDENT-O persoană a murit, alte două sunt răniteO persoană a murit şi două sunt rănite, una fiind în stare critică, în urma coliziunii unui autoturism cu un TIR, pe DN 7, în localitatea Câineni.
Accidentul rutier s-a produs sâmbătă dimineaţă pe DN7, în localitatea Câineni, şi s-a soldat cu trei victime: o persoană decedată şi două rănite – o femeie care are multiple traumatisme şi care va fi transportată la spitalul din Sibiu, şi conducătorul autotrenului, care a primit îngrijiri medicale la locul accidentului.

În accident au fost implicate trei persoane: conducătorul autotrenului, un bărbat de aproximativ 60 de ani, care are un traumatism cranio-cerebral minor şi care a refuzat transportul la spital, o femeie de aproximativ 60 de ani cu politraumatisme comatoase, în stare gravă, degradantă, care a fost transportată la spitalul din Sibiu, şi conducătorul autoturismului, găsit în stop cardiorespirator şi care, din nefericire, a fost declarat decedat după efectuarea manevrelor de resuscitare de către medicul de pe ambulanţa SAJ Sibiu„, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Din informaţiile furnizate de poliţişti, se pare că autoturismul – în care se aflau bărbatul decedat şi femeia rănită grav – ar fi izbit frontal TIR-ul. Cele două victime au fost găsite încarcerate.

Sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *