Actualitate

ACȚIUNI DE VERIFICARE A POLIȚIȘTILOR ȘI JANDARMILOR CU PRIVIRE LA RESPECTAREA MĂSURILOR DE PROTECȚIE, PE RAZA JUDEȚULUI SATU MARE

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, desfășoară în continuare activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, ieri, 15 februarie, peste 200 de polițiști sătmăreni în colaborare cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai I.S.U. Satu Mare au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2.

Ocazie cu care au verificat aproximativ 200 de societăți comerciale și obiective de interes, și 78 de mijloace de transport persoane.

De asemenea, au fost legitimate peste 1 500 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 92 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 17 500 de lei.

Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

*Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Citeste si...