Stiri Nationale si Internationale.

ALERTĂ. Medicamentele cauzatoare de boli chiar si moarte, retrase de pe piață


Medicamentele care conțin substanța activă Valsartan, produse de Zhejiang Huahai Pharmaceuticals, au fost retrase de pe piața din România încă din luna iulie, anunță ANMDM, precizând că aceasta conținea impurități cu potențial carcinogen.

Prin urmare, șase produse au dispărut din farmacii.
Conform Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), au fost identificate impurități cu potențial carcinogen cunoscute sub denumirea de N-nitrozodimetilamina (NDMA) în substanța activă Valsartan, fabricată de producătorul Zhejiang Huahai Pharmaceuticals din China. Astfel, produsele au fost retrase de pe piața din România în luna iulie.

Ca răspuns la atenționarea EMA (Agenția Europeană a Medicamentului), ANMDM a efectuat o analiză în vederea identificării medicamentelor care conțin Valsartan afectat, în vederea declanșării acțiunii de retragere de pe piața din România, ca măsură de precauție pentru protejarea sănătății publice. (…) Conform concluziilor preliminare efectuate de către EMA, asupra riscului apariției cancerului la pacienții care au utilizat medicamentele respective, (…) se estimează posibilitatea apariției unui caz de cancer în plus față de riscul general la fiecare 5.000 de pacienți care iau medicamentele vizate cu cea mai puternică doză de Valsartan (320 mg) zilnic, timp de șapte ani”, se arată într-un comunicat de presă al Agentiei Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Astfel, au fost retrase de pe piața din România șase produse în componența cărora intră substanța. Medicamentele acestea erau prescrise pentru controlul tensiunii arteriale.

Deși evaluările sunt în curs, autoritățile din statele Uniunii Europene au început deja retragerea de pe piață a medicamentelor din gama Valsartan produse de Zhejiang Huahai.

De asemenea, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale recomandă pacienților să nu renunțe la tratament fără consultarea medicului.

Reporterntv.ro

Distribuie


Lasă un răspuns