Antena24.ro iti ofera Stiri din Romania,Stiri Diaspora,Ultimele Stiri din Romania,Ultimele Stiri Diaspora – Antena24.ro.

ANM: începând de luni de la ora 7.00 încep ninsorile!


vine iarnaMeteorologii avertizează că începând de luni de la ora 7.00 vremea va fi rece, apar ninsorile la munte, în nord și în centru, dar se va semnala și polei și vânt puternic.

Potrivit unei informări meteo transmise duminică, începând de luni de la ora 7.00 până marți la ora 10.00 apar ninsorile la munte, în nord și în centru, dar și depunerile de polei, intensificările vântului și vremea rece. Aria precipitațiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul și centrul țării.
În Maramureș, Transilvania, nordul Crișanei și al Moldovei treptat vor predomina ninsorile și local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crișanei și în centrul și sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitații mixte.

În cursul nopții de luni spre marți (2/3 decembrie) și în dimineața zilei de marți, precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare se vor semnala și în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei. La munte va ninge și se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Occidentali și în nordul Orientalilor.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h. În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

sursa



Citeste si...


This template is empty


Ultima Ora!


Top News

Social

Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de duminică, 8 decembrie 2019

Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de azi. Berbec Te enervezi ușor dacă ești acuzat că nu ai dreptate, te pierzi cu firea și ești în stare să faci scandal fără a ține cont de consecințe. Taur Pierzi bani din cauza prietenilor și nu știi cum să le zici că nu mai ești dispus […]

ShowBiz

Bogdan Mocanu l-a facut de rușine pe Jador!

Bogdan Mocanu de la Puterea Dragostei s-a amuzat pe seama lui Jador. Bogdan Mocanu și Jador sunt cei mai buni prieteni. Cei doi concurenți de la Puterea Dragostei s-au cunoscut în emisiune și, deși s-au certat de câteva ori, sunt înc ontinuare foarte apropaiți. Tocmai de aceea, ei își permit să facă...

Sanatate

Un virus face ravagii în România. Este extrem de periculos și contagios

Un virus face prăpăd în România. În decurs de numai o săptămână au fost confirmate 50 de cazuri cu privire la o boală extrem de contagioasă, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Persoanele care contactează această virus sunt în pericol de moarte. Centrul...

Politica

Traian Băsescu: ”PSD nu-și revine din șoc. Iohannis a jucat perfect și a avut o conjunctură perfectă cu un PSD în degringoladă”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că PSD nu își revine încă din eșecul alegerilor din acest an, pentru că a pierdut încrederea electoratului. Pe de altă parte, consideră europarlamentarul PMP, președintele Klaus Iohannis a jucat perfect, însă a avut parte și de un context favorabil. ”Totul...

Actualitate

Vine primăvara! ANM a publicat prognoza meteo pentru perioada 9 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020

Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru perioada 9 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, iar veștile sunt neașteptat de bune. Începând de luni, 9 decembrie, vremea intră într-un proces de încălzire, ne anunță specialiștii. La nivelul întregii țări, temperaturile se vor situa...

Auto

Veste șoc de la Dacia: Apare mașina electrică!

Dacia electrică este viitorul la care visează mulți șoferi care încă nu-și permit un vehicul electric, dar statul începe să-i oblige să nu mai polueze. Dacia e realizat un Sandero electric anul trecut, iar modul ei de funcționare te-ar putea interesa În toamna anului trecut, a fost prezentat pentru prima...

Extern

Cuibul asasinilor GRU din Europa, identificat: 15 agenţi, bază de operaţiuni în Franţa

Cincisprezece spioni ai serviciului de informaţii al armatei ruse, specializaţi în asasinate, şi-au stabilit baza pentru operaţiuni în Europa, în Alpii francezi, potrivit cotidianului francez Le Monde. Asasinii, care au avut misiuni inclusiv în Republica Moldova, au fost descoperiți după urmăriri...

SciTech

Facebook lansează serviciul unificat de plăţi Facebook Pay pentru platformele sale

Facebook a anunţat marţi că lansează sistemul de plăţi Facebook Pay, un serviciu care va contribui la unificarea instrumentelor de plată ale platformelor sale, care mai includ Whatsapp şi Instagram, transmite Reuters. Compania a anunţat că serviciul permite utilizatorilor să trimită bani sau să facă o...

Sport

Naomi Osaka, eliminată în optimile de finală la US Open. Japoneza pierde primul loc WTA

Naomi Osaka a fost eliminată, luni, în optimile de finală de la US Open, după ce a fost învinsă de Belinda Bencic (Elveţia). În urma acestui rezultat, japoneza a pierdut locul 1 WTA. Belinda Bencic, cap de serie numărul 13, s-a impus cu 7-5, 6-4. În urma acestui rezultat, Naomi Osaka a pierdut locul 1...


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *