Publicatia Antena24.ro.

Anunț-bombă al premierului: Dispar și pensiile speciale ale magistraților


Premierul Ludovic OrbanPremierul Ludovic Orban a declarat, luni, referitor la proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale, că singura excepţie vizează pensiile de serviciu ale militarilor, nu şi pensiile magistraţilor. Orban o contrazice pe Raluca Turcan, care anunțase dimineață că exceptați vor fi magistrații și militarii.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni după-amiază, referitor la eliminarea pensiilor speciale, că singura excepție vizează pensiile de serviciu ale militarilor, nu și pensiile magistraților. După ședința PNL din Parlament care a avut loc în prima parte a zilei, vicepremierul Raluca Turcan spunea că și magistrații sunt exceptați de la eliminarea pensiilor speciale.

Şeful Executivului îndeamnă parlamentarii să voteze inițiativa PNL.

„Decizia noastră este clară, noi susţinem calculul pensiilor pe principiul contributivităţii, cu singura excepţia a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. Nu ştiu ce. Avem şi noi un proiect de lege, are şi USR un proiect de lege. Le cerem parlamentarilor să amendeze, dar să susţină proiectul de lege în care să punem punct practicilor pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate şi un act corect. Le cer parlamentarilor să voteze proiectul PNL privind desfiinţarea pensiilor speciale”, a spus Ludovic Orban, întrebat de ce PNL vrea să elimine pensiile speciale, mai puţin pe cele ale magistraţilor şi militarilor.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, după şedinţa conducerii partidului, că desfiinţarea pensiilor speciale reprezintă doar un discurs electoral şi că social-democraţii au propus un proiect de lege pentru impozitarea progresivă a veniturilor.
Inițial, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că PNL va susţine anularea pensiilor speciale, „cu excepţia pensiilor militarilor şi magistraţilor care au deja o decizie a Curţii Constituţionale”.

Se va elimina astfel o inechitate crasă în sistem, a adăugat Turcan.

“Sunt aproape 9 miliarde de euro pe an cheltuiţi de statul român cu pensiile speciale. În paralel cu anularea unor privilegii date pe criterii discriminatorii, venim cu o lege a pensiilor care să elimine inechităţile din sistem.

O ţară întreagă aşteaptă ca pensiile în România să fie calculate pe principiul contributivităţii, iar privilegiul aflat la discreţia politicienilor să fie eliminat”, a explicat vicepremierul.

sursa

FacebookTwitterOdnoklassnikiLinkedInShare


Citeste si...


Mirela Vaida, baricadata în casa-Are probleme de SANATATE!

Mirela Vaida trece prin clipe nu tocmai plăcute. Prezentatoarea TV a ținut să le ofere fanilor detalii despre starea ei de sănătate și despre modul în care se tratează. De asemenea, a ținut să specifice că nu este vorba despre coronavirus, ci despre otită. „Nu-i coronavirus! E otita… M-a bagat...


Daca ai informatii,referitoare la aceasta stire,lasa un comentariu,s-au scrie-ne pe info@antena24.ro