Stiri Nationale si Internationale.

Au început să apară protestatari în Piaţa Victoriei. Poliţia face un control pirotehnic la toate maşinile din zonă


Încă de la primele ore ale dimineţei, câteva zeci de protestatari s-au adunat în Piaţa Victoriei din Capitală în aşteptarea marelui miting al diasporei ce urmează să adune chiar zeci de mii de oameni în această seară.

De altfel, coloane de maşini se îndreaptă spre Capitală, acestea aducând numeroase persoane care vin din diaspora special pentru a participa la mitingul anunţat încă de acum câteva luni.
La acest miting, vor participa şi numeroşi bucureşteni, dar şi români care vin din diverse zone a ţării pentru a manifesta împotriva puterii.

În aşteptarea mitingului, Poliţia Capitalei a solicitat IGPR efectuarea unui control pirotehnic preventiv asupra tuturor maşinilor din zona Pieţei Victoria.

În această dimineaţă, la solicitarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Pirotehnic, ne oferă sprijin pentru efectuarea unui control pirotehnic preventiv. Verificarea vizează autoturismele parcate în zonă Piaţa Victoriei şi are drept scop asigurarea protecţiei cetăţenilor ce se vor afla în această zonă, precum şi a celor care o vor tranzita”, a transmis Poliţia Capitalei
Oamenii care s-au strâns de la primele ore la dimineţii, au venit însoţiti de diverse mesaje împotriva Guvernului şi a majorităţii parlamentare, cât şi cu stegaruri ale României şi a ţărilor din care s-au întors în ţară.

B1.ro

Distribuie


Lasă un răspuns