Actualitate

Avertisment de la Protecţia Consumatorului la reînnoirea contractului de energie

Avertisment de la Protecţia Consumatorului la reînnoirea contractului de energie
Avertisment de la Protecţia Consumatorului la reînnoirea contractului de energie

Mulți consumatori sunt ademeniți în aceasta perioada să-şi reînnoiască contractele de furnizare a energiei si le sunt promise numeroase avantaje, dar, în anumite cazuri, situatia este total diferita, ajungându-se chiar sa fie induși in eroare de clauzele contractuale şi, în final, sa plătească mai mult.

„Analizăm cu maxima atentie potențialele practici comerciale incorecte din acest domeniu și, din păcate, descoperim si nereguli. Un astfel de exemplu este al unui mare operator privat de furnizare a energiei electrice, care a fost sancționat cu o amenda de 20.000 lei si cu decizie de suspendare a practicilor comerciale incorecte/înșelătoare. Din analiza contractului de furnizare a energiei electrice încheiat cu consumatorii se constată că aceștia nu beneficiază de indicarea exactă a tarifului aferent energiei electrice consumate, astfel în Anexa nr.2 la contract – Preț și Tarife, se indică: energie electrică activă 325 lei/ Mwh și tarif rezervare 0,2 lei/zi, precum și o listă de tarife reglementate, funcție de tipul distribuitorului de energie electrică (tarif distribuție), respectiv tarif serviciu de transport, cogenerare înaltă eficiență, accize, certificate verzi, tarif serviciu de sistem”, a precizat şefului Corpului de Control al ANPC şi comisarul şef regional de la Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu

Sursa

Citeste si...

Google News Antena24.ro

Antena24.ro

Redactia Antena24.ro info@antena24.ro