Sanatate

Avertismentul FDA: Noua tulpină de COVID-19 poate conduce la rezultate fals negative ale testelor

Potrivit Administrației americane pentru Alimente și Medicamente, noile variante genetice ale virusului COVID-19, inclusiv varianta detectată în Marea Britanie, numită B.1.1.7, ar putea afecta acurateţea testelor, ducând la rezultate fals negative ale acestora

Noile variante de COVID-19 pot determina rezultate fals negative ale testelor

FDA a precizat că, în urma unei analize la trei teste COVID-19 autorizate în Statele Unite, MesaBiotech Accula, TaqPath Covid-19 Combo Kit și Linea Covid-19 Assay Kit, acurateţea rezultatului acestora poate fi influenţată de noile variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, deşi „impactul nu pare să fie semnificativ”.

Dacă anumite tipare apar în rezultatele individuale din aceste teste, laboratoarele ar putea lua în considerare o secvențiere genetică suplimentară a specimenelor.

Acest lucru „poate ajuta la identificarea timpurie a noilor variante la pacienți pentru a reduce răspândirea în continuare a infecției”, a precizat FDA, menționând că varianta B.1.1.7 a fost asociată cu un risc crescut de transmitere.

„FDA va continua să monitorizeze variantele genetice ale virusului SARS-CoV-2 pentru a se asigura că testele autorizate continuă să ofere rezultate exacte pentru pacienți”, a declarat comisarul Agenției, dr. Stephen Hahn.

Cu toate acestea, spune instituția, vaccinurile autorizate în prezent pot fi în continuare eficiente împotriva acestei noi tulpini.

„În timp ce aceste eforturi continuă, lucrăm cu dezvoltatori de teste autorizați și examinăm datele primite pentru a ne asigura că furnizorii de servicii medicale și personalul clinic pot diagnostica rapid și cu precizie pacienții infectați cu SARS-CoV-2, inclusiv cei cu variante genetice emergente (varianta B.1.1.7).
În acest moment, credem ca datele sugerează ca vaccinurile COVID-19 autorizate în prezent pot fi în continuare eficiente împotriva acestei tulpini”, a precizat Dr. Stephen Hahn.

Citeste si...

Google News Antena24.ro

Antena24.ro

Redactia Antena24.ro info@antena24.ro