Stiri Nationale Si Internationale.

Bacterie ucigașă la un spital din București!


Bacterie ucigașă la un spital din București! Un pacient a murit, altul este infectatUn bărbat internat la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din București a murit infectat cu o bacterie ucigașă.

La un alt pacient s-a descoperit același microorganism.
Testele rapide au arătat că bacteria periculoasă este acinetobacter, iar în acest moment se fac alte teste amănunțite la Institutul Cantacuzino pentru a se determina subspecia bacteriei și tratamentul cel mai potrivit.

Institutul a luat imediat măsuri. A fost demarată o anchetă, iar institutul nu mai internează pacienți până la eradicarea focarului de infecție.

Bacteria acinetobacter, descoperită la pacientul mort și la celălalt care a fost infectat, se dezvoltă în secțiile de terapie intensivă.

Aceasta se poate transmite prin contact direct cu persoana sau cu suprafețele infectate. Pacientul care a murit mai suferea și de alte boli, pneumonie și bronhopneumonie.

În secția în care se aflau cei doi mai sunt internați trei pacienți și este posibil să se fi contaminat și ei cu această bacterie.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au prelevat probe și acestea au fost trimise la Institutul Cantacuzino. Momentan se așteaptă rezultatele.
De aproape o săptămână suntem în echipe de lucru cu medicii din DSP, probele sunt prelucrate la Institutul Cantacuzino și filiațiunea exactă a tipului de subspecie de acinetobacter nu poate fi stabilită decât de Instititul Cantacuzino. Pe noi ne interesează, în acest moment existența unui focar de infecție nosocomială“, a declarat managerul Institutului “Marius Nasta”, Beatrice Mahler.
Wowbiz.ro

Distribuie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *