Showbiz

Blondu de la Timișoara a fost agresat in Maramures la o petrecere restransa

Unul dintre cei mai cunoscuți maneliști de la noi, Blondu de la Timișoara, a avut parte, sâmbătă noaptea, de o experiență cât se poate de dură, invitat să cânte la o petrecere restrânsă scrie wowbiz.ro
Blondu de la Timișoara și un amic de-al său a fost invitat să cânte la o petrecere privată care a avut loc într-o cabană din Vișeul de Sus, în Maramureș.
Doar că acolo, fără să aibă nicio idee de ce se va întâmpla, ne-a explicat manelistul, a fost atras într-o capcană. ”Habar nu aveam că voiau să se răzbune pentru că, cică, nu l-am salutat respectuos acum ceva vreme pe sărbătorit.

M-au chemat să cânt, am mers cu un prieten de-al meu, iar acolo… Mi-au făcut-o”, ne-a spus, în exclusivitate, Blondu de la Timișoara.
Mai exact, ne-a povestit manelistul, după ce a cântat câteva melodii, au început problemele.

Mi-au zis că mă calcă în picioare. Am fugit în cabană, m-am închis în cameră, eram hotărât să sar pe geam dacă sparg ușa. Mi-a fost frică pentru viața mea, credeam că mă vor omorî, mai ales că eram departe de lumea civilizată. Prietenul meu a pățit-o mai urât, s-a băgat pentru mine și l-au bătut rău de tot.

Am sunat la 112, le-am spus unde sunt, dar nu a intervenit nimeni, nu a venit nimeni să ne scape de acolo. Cu greu am fugit amândoi de la cabana aceea, noaptea… Nici acum nu înțeleg de ce mi-au făcut asta, ziceau că nu am fost respectuos cu ei, este o răzbunare oribilă, parcă trăim într-o țară de sălbatici”, ne-a mai spus Blondu de la Timișoara, decis acum să îi dea în judecată pe agresori.

Citeste si...