Calamitate naturală în Norvegia: 10 răniţi şi 21 de dispăruţi!

O alunecare de teren produsă în sudul Norvegiei aproape că a produs o dramă naţională în ţara nordică. Zece persoane au fost rănite, dintre care una grav, iar 21 rămân date dispărute.
Ce s-a întâmplat în Norvegia?
Un crater de dimensiuni mari, cu clădiri distruse la bază şi altele rămase atârnând pe marginile sale. Aproape 700 de persoane au fost până în prezent evacuate din zonă, a declarat poliţia. Cei dispăruţi locuiau în casele aflate în centrul zonei unde s-a produs alunecarea de teren, însă pe moment nu se ştie dacă acestea au fost prinse sub dărâmături, erau plecate când a survenit catastrofa sau au reuşit să scape, a precizat poliţia.
La sinistraţi se poate ajunge numai cu elicopterul
În zona în care s-a produs calamitatea naturală, se poate ajunge numai cu elicopterul. Sudul Norvegiei a înregistrat cantităţi mari de precipitaţii în ultimele zile, care ar fi putut determina alunecarea solului argilos predominant în zonă.
„Sunt multe persoane dispărute. Este o mare catastrofă”, a declarat premierul Erna Solberg reporterilor de la locul tragediei
Citeste si...
Franţa a anunțat că va apăra Finlanda şi Suedia în cazul oricărei agresiuni militare din partea Rusiei
Turcia spune că nu va aproba aderarea Suediei și Finlandei la NATO
Volodimir Zelenski: „Foarte curând în Ucraina vor fi două Zile ale Victoriei. Iar cineva nu va avea niciuna”
Josep Borrell cere ca UE să confişte rezervele valutare ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina
Spărgătorul T-90M, cel mai modern tanc rusesc, distrus de militarii ucraineni