Extern

Camera Reprezentanților a votat rezoluția prin care Donald Trump ar putea fi oprit să decidă în privința unui război împotriva Iranului

Camera Reprezentanților a votat rezoluția prin care Donald Trump ar putea fi oprit să decidă în privința unui război împotriva IranuluiCamera Reprezentanților din Congresul SUA, dominată de democrați, a votat vineri rezoluția prin care președintele Donald Trump nu ar putea să declanșeze un atac asupra Iranului.

Documentul a fost votat de 224 de congresmeni din cadrul Partidului Democrat în timp ce împotriva adoptării documentului au votat republicanii.

Acțiunea din Camera Reprezentanților are loc în contextul în care tensiunile din Orientul mijlociu au fost amplificate după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, transmite Reuters.

Potrivit rezoluției, Donadl Trump nu va avea dreptul să decidă în privința utilizării forțelor armate în Iran fără consimțământul Congresului. Pentru a intra în vigoare, rezoluția va trebui adoptată și de Senat, lucru puțin probabil să se întâmple, având în vedere că republicanii controlează camera superioară.
Atacul cu dronă care l-a ucis pe general Qassem Soleimani, liderul Forței Quds a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, nu este lipsită de controverse. Una dintre cele mai semnificative – cel puțin pentru ordinea constituțională americană – este că președintele Donald Trump a ordonat atacul fără să informeze conducerea democratică din Congres, fără a ține seama de rolul esențial al Congresului în inițierea războiului.
În acest condiții, unii constituționaliști atrag atenția că dacă Congresul nu va răspunde eficient, ordinea constituțională va fi încălcată iremediabil, iar președintele va fi lăsat cu puterea neîngrădită în a împinge de unul singur SUA în război.

sursa

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *