Politica

Când va fi adoptată ordonanţa de urgenţă privind graţierea şi amnistia

Când va fi adoptată ordonanţa de urgenţă privind graţierea şi amnistiaOrdonanţa de urgenţă privind graţierea şi amnistia a fost deja redactată de juriştii PSD, urmând să fie iniţiată de Ministerul Justiţiei şi adoptată de Guvern, ori în ultima şedinţă din 2018, ori la începutul lunii ianuarie, când România va prelua preşedinţia UE, susţin surse din PSD pentru Adevărul.

Ordonanţa se va aplica pedepselor de până la 10 ani.

Astfel, nu doar Liviu Dragnea va scăpa de închisoare, ci şi sfetnicul său Darius Vâlcov.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a cerut Guvernului să adopte ordonanţa de urgenţă privind amnistia şi graţierea, în cazul în care nu găseşte altă soluţie de a repara „nedreptăţile din Justiţie“.

De ce cuvintele amnistie sau graţiere reprezintă blasfemie? Eu nu mă tem să pronunţ aceste cuvinte. Nu ştiu când, nu ştiu cum, dar PSD-ALDE are şi această obligaţie, să repare nedreptăţile. Nu mai ezitaţi. Ieşiţi din capcana că amnistia şi graţierea sunt date pentru mine“, a îndemnat Dragnea în şedinţa Consiliului Naţional al PSD.

În cazul în care Guvernul ar adopta o asemenea ordonanţă, Liviu Dragnea ar scăpa şi de dosarul în care a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare în primă instanţă (graţiere), dar şi de sentinţa definitivă la doi ani cu suspendare primită în dosarul Referendumul (amnistie). Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea şi unul dintre susţinătorii lui Liviu Dragnea în partid, a cerut şi el ordonanţă de urgenţă.

Doamna premier, domnul ministru al Justiţiei, eu, ca cetăţean al acestei ţări, vă încurajez să facem dreptate, anume să folosiţi prevederea constituţională şi să daţi ceea ce este normal – amnistia şi graţierea în România anului 100“, a spus Marian Oprişan în Consiliului Naţional.

Mesajul PSD a fost susţinut şi de Călin Popescu Tăriceanu. „Trebuie să existe un moment zero, trebuie să tragem o linie şi să o luăm de la capăt. România trebuie vindecată de nedreptăţi şi abuzuri. A venit timpul să iertăm“, a spus liderul ALDE.

Premierul Viorica Dăncilă, care a susţinut un lung discurs la şedinţa PSD, n-a abordat tema graţierii, iar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a evitat cu îndârjire întrebările jurnaliştilor despre mult-aşteptata ordonanţa de urgenţă.

Concret, când voi avea ce să vă spun sigur, vă voi comunica. Tema nu a fost atât de actuală ca azi“, a spus, vag, Tudorel Toader.

Oriuce ordonanţă d eurgenţă care priveşte legislaţia peanlă trebuie iniţiată de Ministerul Justiţiei, deci actul va purta semnătura lui Tudorel Toader. Plângere penală împotriva lui Iohannis Liviu Dragnea le-a cerut deputaţilor PSD Mircea Drăghici şi Florin Iordache, ca, după Anul Nou, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. Motivul? Şeful statului a susţinut că nu suntem pregătiţi pentru a prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la 1 ianaurie 2019.

Mircea Drăghici, trezorierul PSD şi unul dintre oamenii fideli lui Dragnea, a fost propus ca ministru al Transporturilor, după ce Klaus Iohannis a refuzat-o în primă fază pe Lia Olguţa Vasilescu. Florin Iordache este autorul celebrei Ordonanţe 13, prima încercare de amnsitie şi graţiere, care a scos sute de mii de oameni în stradă în februarie 2017.

Liviu Dragnea a anunţat că Drăghici şi Iordache vor fi consiliaţi chiar de ministrul Justiţiei.

Sprijin de specialitate vor primi de la Tudorel Toader. Noi tot ce facem facem la vedere. Sunt lucruri pe care nu le facem şi pentru care suntem puşi să dăm socoteală, dar pentru lucruri care le facem la vedere”, a mai spus Dragnea.

Sursa adevarul.ro

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *