Politica

Ce scrie în proiectul PSD privind pedepse mai blânde pentru evaziunea fiscală

Ce scrie în proiectul PSD privind pedepse mai blânde pentru evaziunea fiscală
Ce scrie în proiectul PSD privind pedepse mai blânde pentru evaziunea fiscală

Proiectul de lege prin care cei care comit fapte de evaziune fiscală ar putea scăpa de padeapsa cu închisoare este la un pas de a fi adoptat definitiv în Parlament. Inițiativa deputatului Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca ”Mitralieră”, a trecut deja de votul din Senat, pe 19 mai a primit raport favorabil în Comisia Juridică din Camera Deputaților, iar, în curând, va ajunge la votul final în plen.

Proiectul este unul extrem de controversat, în condițiile în care prevede, printre altele, că persoanele inculpate pentru evaziune fiscală primesc doar o amendă dacă achită integral prejudiciul creat și scapă de sancțiuni dacă plătesc 20% în plus față de suma calculată drept prejudiciu.

Proiectul inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu a mai trecut prin Parlament în 2018

Inițiativa social-democratului a trecut prin Parlament și la finalul anului 2018, cu voturile PSD, ALDE și UDMR, însă ulterior a fost contestată la Curtea Constituțională de PNL, USR și PMP. În martie 2019, CCR a stabilit că unele dintre prevederile actului normativ sunt neconstituționale. Proiectul s-a reîntors apoi în Parlament, iar în Comisia Juridică din Camera Deputaților, legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a suferit mai multe schimbări.

Inițiativa legislativă care prevede pedepse mai blânde pentru evazioniști, aproape de votul final

Astfel, potrivit textului care va ajunge la votul din plen, ”dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda”.

Actul normativ include și prevederea potrivit căreia ”dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește”.

Acum, proiectul urmează să fie dezbătut și să primească un vot final în Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Deputatul Cătălin Rădulescu: Statul va avea de câștigat de două ori

Încă din 2018, deputatul Cătălin Rădulescu susținea că, această lege este menită să ajute statul să recupereze prejudiciile cauzate prin fapte de evaziune fiscală.

”Am făcut o lege prin care el a înțeles că noi am întins o mână de ajutor, recunoaște că a greșit, dar nu mai are voie să greșească și-și plătește și această greșeală și cu 20% în plus. Câștigă statul român că de data asta vor recupera toți banii pentru că nimeni nu vrea să intre în pușcărie, pe de altă parte câștigă omul de afaceri care înțelege că statul i-a întins o mână, își păstrează afacerea, oamenii nu mai rămân șomeri și iată că toată lumea e mulțumită”, spunea Cătălin Rădulescu în 2018.

Totodată, în expunerea de motive a proiectului de lege, deputatul ”Mitralieră” face referiri și la aglomerația din penitenciarele din România, precizând că dacă inițiativa sa va deveni lege, statul va avea de câștigat de două ori.

”Va recupera prejudiciul creat integral într-un timp relativ scurt și nu va mai efectua cheltuieli cu detenția condamnatului”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

sursa

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *