Stiri Nationale si Internationale.

Ce spun unghiile despre tine și cum să remediezi situația


Mai multe studii au scos la iveală faptul că unghiile spun multe despre sănătatea ta și pot chiar să te avertizeze cu privire la o problemă foarte gravă. Astfel că schimbarea culorii sau a texturii unghiei indică o problemă la plămâni, inimă sau sistemul nervos.

Întotdeauna este mai ușor de vindecat o boală aflată în stadiile incipiente, iar unghiile se află în strânsă legătură cu întreg organismul, deci iată câteva semne că s-ar putea să ai anumite probleme de sănătate.

1. Infecții fungice

O unghie groasă, fragilă și decolorată sau galbenă este semnul unei infecții fungice. Această stare apare cel mai des la unghiile de la picioare decât la cele de la mâini, dar pentru a preveni infecțiile fungice evită să mergi desculță în vestiarele publice și după ce te speli pe picioare ai grijă să te usuci bine, iar dacă este detectată o infecție, du-te rapid la cel mai apropiat dermatolog și urmează-i întocmai indicațiile.

2. Afecțiuni ale tiroidei

Ungiile fragile, uscate și care se rup imediat indică o problemă cu tiroida, care este o glandă ce produce mai mulți hormoni importanți și funcționarea ei deficitară îți poate influența greutatea, înălțimea și temperatura corpului. Aceasta este o problemă serioasă, deci ar fi bine să te vadă un medic care să-ți ofere tratamentul corespunzător.

3. Anemia

Unghiile fragile, alături de extremități reci sunt simptome de anemie. În general, această stare presupune amețeală, senzație de slăbiciune, dureri de cap, bătăi neregulate de inimă și angină pectorală. Anemia poate fi provocată de o menstruație dificilă, de durată și cu dureri, de sarcină, o dietă săracă în fier și vitamina B12 sau o boală cronică de rinichi. Cea mai bună metodă de a o preveni este o dietă bogată în fier, care să conțină mult pește, fasole, ficat și carne roșie slabă. În plus, consultă un medic care să te ajute să iei suplimentele necesare și redu cantitatea de cafea băută.

4. Stres sau comportament obsesiv-compulsiv

Dacă îți rozi unghiile când ești nervoasă, atunci ai parte de o situație stresantă în viața ta sau chiar suferi de tulburare obsesiv-compulsivă. În acet mod unghiile tale se deformează și în plus, mâinile sunt o sursă constantă de bacterii. O afecțiune psihică necesită îngrijire constantă, dar pentru a-ți proteja unghiile poți mesteca o gumă cu conținut redus de zahăr sau poți folosi un elastic de mână când ești strsată.

5. Psoriazis

Unghiile care se despică și se colorează în galben sunt adesea semn de psoriazis, afecțiune ce este identificată prin pete roșii și umflături pe piele. Din fericire, în ziua de astăzi există multe tratamente care să aline simptomele, inclusiv creme, pastile și chirurgie laser sau terapie cu lumină. Contactează totuși un dermatolog care să te consulte amănunțit, să-ți pună diagnosticul corect și să aleagă cel mai bun remediu pentru tine.

6. Artrită

Unghiile care sunt subțiate și se despică sunt unul dintre simptomele artritelor, boală care degenerează în umflarea încheieturilor și dureri articulare. Această stare afectează mai mult femeile decât bărbații, care dacă se îmbolnăvesc fac o formă mai severă. Artrita este influențată însă și de genetică, iar tratamentul include pastile și exerciții fizice care să întărească articulațiile.

Sfaturi generale pentru întărirea unghiilor

Hidratează-ți mâinile cu produse ce conțin vitamina E;
Poartă mănuși când speli vasele sau folosești produse de curățenie;
Evită produsele de curățare a unghiilor care conțin acetonă sau formaldehidă, deoarece usucă unghiile;
Folosește creme de mâini cu uree și acid lactic.

Feminis.ro

Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!

Dacă ați fotografiat sau filmat subiecte care pot deveni o știre le puteți trimite pe adresa de email: [email protected]


Tags

Lasă un răspuns

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.