Stiri Nationale si Internationale.

Cine este tanara pentru care politistii au oprit sa ii faca o pana?


Cine este tanara pentru care politistii au oprit sa ii faca o pana? Maria a povestit cum s-a intamplat totul: "Nu le stiu numele, insa acum le cunosc sufletul"În urmă cu câteva zile, pe Facebook a făcut vâlvă o fotografie cu doi poliţişti care schimbau cauciucul de la maşina unei femei care rămăsese în pană pe A1.

Maria Ceauşilă trebuia să ajungă cu mama sa la o clinică din Bucureşti, iar poliţiştii au ajutat-o, rezolvându-i pana în doar câteva minute.
Maria Ceauşilă a postat pe Facebook pe 19 februarie o fotografie redistribuită de peste 8.000 de ori: „Haina de poliţist nu schimbă sufletul omului bun! Frig, vânt, burniţă, în mijlocul câmpului. Exact ce mai lipsea: pană de cauciuc. Cei doi poliţişti din imagine s-au grăbit să ne vină în ajutor. Eu care credeam că au oprit să ne amendeze… de fapt s-au oferit să ajute. Multumim, oameni buni!”.

Maria Ceauşilă a povestit pentru „Adevărul“ cum s-a întâmplat totul: „Am făcut pană pe Autostrada Piteşti-Bucureşti, pe la km 40. Eram foarte panicate pentru că mama mea avea programare la ora 14.00 la o clinică din Bucureşti şi ne gândeam că nu vom ajunge în timp util. Ne-am uitat pe autostradă în speranţa de a găsi o maşină care să oprească, însă fără succes. Am început să scoatem lucrurile din portbagaj pentru a ajunge la roata de rezervă, şi la nici 4-5 minute au apărut domnii poliţişti. Dumnealor au încetinit, au ieşit din maşină, iar noi, mai cu teamă, mai cu ruşine, le-am explicat situaţia şi s-au oferit cu dragă inimă să ne ajute”.

Vezi mai mult pe wowbiz.ro

Distribuie


Lasă un răspuns