Politica

Dan Barna: ”Se rambursează bani din PNRR doar dacă ți-ai atins rezultatele”

Vicepremierul Dan Barna a vorbit marți seară, în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acesta a precizat că orice proiect asumat în PNRR trebuie ca până în 2026 să fie finalizat.

La asta lucrăm și vreau să îi felicit pe colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și pe Cristian Ghinea, ministrul de acolo pentru că au făcut un tur de forță fără precedent în România în ceea ce înseamnă pregătirea acestui program. Au fost 3 săptămâni, aproape o lună de zile, de întâlniri cu 2-3 întâlniri pe zi de 2-3 ore cu fiecare minister în parte, cu mediul de afaceri, cu sindicatele, cu societatea civilă. Am avut surpriza pe care noi o cunoșteam că vin din zona mediului de afaceri proiecte unele chiar mai bine documentate și mai bine pregătite decât ceea ce au propus o parte din structurile statului și o parte din ministere. În momentul de față, toți acești paticipanți trimit formel finale sau formele consolidate de proiecte care să intre în acest PNRR, pentru că programul are o particularitate distinctă față de ceea ce eram noi obișnuiți să avem când vorbim de proiecte europene. Este ca un buzunar al bugetului. doar Se rambursează bani din PNRR doar dacă ai finalizat obiectivele, dacă ți-ai atins rezultatele. Dacă faci 60%, nu primești 60% din bani, nu primești nimic.

De aceea, dacă ne angajăm că reparăm 300 de vagoane, dacă nu avem 300 de vagoane reparate, nu primim niciun euro. Orice proiect asumat în PNRR trebuie ca până în 2026 să fie finalizat, cum se spune la cheie, indiferent că vorbim despre reformele de administrație, de sistem de pensii, de reformele care trebuie să însoțească aceste cheltuieli, fie că vorbim de bunuri și echipamente în cazul infrastructurii.’‘, spune vicepremierul.

sursa