Politica

Dan Ivan candidatul USR la Primaria Baia Mare a depus 3 amendamente in numele USR

Dan Ivan candidatul USR la Primaria Baia Mare a depus 3 amendamente in numele USRAm depus, în numele USR Baia Mare, trei amendamente la bugetul local pentru anul 2020.

Chiar dacă nu avem reprezentanți în Consiliul Local Baia Mare, solicităm eficientizarea cheltuirii banilor publici pentru a evita, pe cât posibil, risipirea lor.

1.Primul amendament prevede alocarea sumei de 500.000 lei pentru achiziționarea de pubele de interior, inscripționate corespunzător pentru colectarea deșeurilor pe 4 fracții (hârtie, sticlă, plastic, metal), pentru toate unitățile de învățământ din Baia Mare. Legea 194, adoptată anul trecut la inițiativa USR, prevede transferarea atribuțiilor privind achiziționarea și dotarea unităților școlare cu recipiente pentru colectarea selectivă de la nivelul unităților de învățământ către autoritatea locală.

2.Al doilea amendament prevede alocarea sumei de 2.000.000 lei pentru bugetarea participativă unor proiecte propuse de cetățenii orașului. Proiectele vor fi selectate în urma unui proces de vot online (50%), combinat cu votul exprimat în dezbaterile publice organizate cu cetățenii (50%). Este necesar un proces deschis, incluziv și transparent prin care membrii comunității să se implice direct în formularea priorităților de cheltuire a banilor din bugetul local.

3.Prin al treilea amendament propunem alocarea sumei de 1.200.000 lei pentru achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune, în Baia Mare, a unui sistem de supraveghere cu camere video. În Baia Mare ne confruntăm cu un nivel ridicat de infracționalitate, iar primul pas înspre creșterea nivelului de siguranță publică este montarea de camere video.

Pentru toate cele trei amendamente, am indicat ca sursă de finanțare capitolul „Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei„, din care administrația cheltuiește anual, nejustificat, milioane de lei.

SURSA

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *