Stiri Nationale si Internationale.

DNA verifica mai multe achizitii de masini si utilaje la Politia Locală Bucuresti


DNA a cerut documente de la Poliţia Locală Bucureşti privind mai multe achiziţii (maşini şi utilaje de topit zăpada), dar şi organizarea unuzi concurs pentru postul de director.
Gabriela Firea, primarul Capitalei, a declarat că a aflat abia luni dimineaţă că DNA desfăşoară o anchetă la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.

Ea a precizat că Municipalitatea primeşte aproximativ două adrese pe săptămână de la diferite instituţii care cercetează situaţii din timpul mandatului actual, dar şi din al celor anterioare.

“Foarte interesant este faptul că eu am aflat azi dimineaţă de la o postare a unui consilier general PNL – deoarece cu asta se ocupă de fapt opoziţia în Consiliul General. Nu am ştiut pentru că probabil această adresă a DNA a fost trimisă direct la Poliţia Locală. M-am informat şi eu înainte să vin, a fost transmisă miercurea trecută, pe 7 martie. Probabil că toţi am fost ocupaţi cu ziua de 8 Martie şi nu am fost informată. (…) Noi primim săptămânal cel puţin două adrese – şi nu de acum, de la preluarea mandatului – din partea acestei instituţii sau a altora care se ocupă cu anchetarea diferitelor situaţii şi noi am răspuns prompt, chiar mai devreme decât termenul limită, care figura pe respectivele adrese, tuturor întrebărilor. Este vorba de precizări care ni se solicită pentru contracte încheiate acum zece ani, opt-nouă ani, şase-şapte ani, (…) şi de pe timpul nostru”, a precizat edilul general, la sediul PSD.

DNA a cerut de la PoliţiaLocală documente privind achiziţia unui lot de încălţăminte, a 30 de autoturisme Dacia Duster, precum şi a unui utilaj de topit zăpada, potrivit unei adrese făcută publică de consilierul general Ciprian Ciucu pe Facebook.

De asemenea, DNA a mai cerut documente privind organizarea concursului de director executiv în cadrul Direcţiei de Siguranţăşi Ordine Publică.

În completarea adresei, Ciprian Ciucu a mai scris că mai multe direcţii din primărie au achiziţionat maşini de topit zăpada, nu numai Poliţia Locală, şi că preţurile de achiziţie diferă, chiar dacă utilajele au aceleaşi caracteristici tehnice.

“► Poliția Locală a Mun. București este condusă de un om de casă al lui Florentin Pandele, Ștefan Văsîi, adus de la Poliția locală a Mun. Voluntari. A fost transferat în Primărie la Corpul de Control al Primarului după care la Poliție și a dat și el un “examen”. Bine, Văsâi nu ar trece un examen de limba română.

► În legătură cu examenul despre care se interesează DNA, e ca la proști. Proști rău! Unul dintre concurenți, Toma Nistor, apropiat de Văsîi, a scris corect subiectele din plicul celălalt, cel care nu a fost desfacut! Cel care a pierdut a făcut contestație, examenul nu s-a mai concretizat, dar Nistor e în poliție, numit temporar.

► Despre cele 12 mașini de topit zăpadă. La poliție e doar una, dar trebuie să înțelegem contextul general. Mașinile astea sunt luate de la același furnizor de către mai multe instituții din subordinea PMB. Li s-a cerut directorilor să le cumpere (și asta duce către vârful PMB) și, cu toate că au cam aceleași capacități, prețurile variază destul de mult, de ordinul zecilor de mii de euro. Aici au încălcat și Hotărârea CGMB care conține strategia pe salubritate în care se spune clar că obligativitatea achizitionării acestor utilaje este a operatorului de salubritate.

Astfel de examene s-au tot dat la PMB de când Gabriela Firea este Primar. Au fost aduși sute de oameni din Ilfov (unde Firea este președinte PSD) și Voluntari și a fost mărita și schema de personal ca să-i încapă pe toți. Pe banii noștri”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Adrian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a declarat pentru România TV că astfel de solicitări venite de la DNA sunt destul de frecvente, pe diferite tipuri de achiziţii publice, şi că fiuncţionarii publici pun la dispoziţia procurorilor orice documente le sunt solicitate, pentru a clarifica orice aspect.

Romaniatv.net

Distribuie


Lasă un răspuns