ActualitateAuto

Doi tineri iau de la locul unui accident telefonul victimei, în Teleorman. Doi frați și iubitele lor, în decapotabila distrusă pe câmp

Doi fraţi şi iubitele lor, toți cu vârste de aproximativ 20 de ani, au ajuns joi seara la spital, după ce autoturismul decapotabil Opel Astra Bertone în care călătoreau s-a răsturnat de mai multe ori pe un câmp, pe marginea DJ 504, la intrare în Lăceni, dinspre Alexandria.

Mașina distrusă, pe câmp. Foto: Captură video Cei patru tineri au zburat efectiv din mașină și au suferit răni grave. „Cele două fete sunt într-o stare mai gravă, ele fiind preluate de echipajele medicale ale SAJ pentru a fi transportate la UPU Alexandria. Cei doi tineri sunt conștienți și cooperanți, primesc primul ajutor la fața locului, urmând să se stabilească dacă vor merge la spital”, a precizat maiorul Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman.

Ulterior, și cei doi frați au fost duși la spital. Pe câmp, bunurile celor patru victime, haine, telefoane, genți, erau împrăștiate pe zeci de metri în jurul epavei mașinii. În timp ce reporterul Impact News 24 filma la locul accidentului, doi tineri au venit de pe șosea au luat-o pe câmp și au început să verifice în jurul mașinii bunurile victimelor.

Momentul când cei doi tineri veniți să caute pe câmp bunurile victimelor găsesc telefonul, îl ridică și pleacă cu el. Foto: Captură video Unul dintre ei e filmat când se apleacă și ridică un telefon mobil aflat la mai bine de 10 metri de autoturism, fără să-i pară că e deranjat de faptul că e filmat și că toată zona era puternic luminată de reflectoarele pompierilor.
sursa

Citeste si...