Actualitate

Două persoane, găsite moarte într-o casă cuprinsă de un incendiu

O casă din judeţul Dâmboviţa a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară. Două persoane au fost găsite decedate de către pompieri. Nu se cunosc deocamdată cauzele izbucnirii incendiului.
Două persoane, găsite moarte într-o casă cuprinsă de un incendiu. S-a întâmplat în comuna Şelaru din Dâmboviţa.
Un incendiu de proporţii a izbucnit, mieruri seară, în satul Gloveanu. Patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Dâmboviţa au fost trimise la faţa locului.
Când au ajuns pompierii, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. Din păcate, în una dintre camerele casei, au fost găsite trupurile a două persoane.

Din cauza fumului dens, intervenţia pompierilor a fost una dificilă.

Momentan, se fac cercetări pentru a se stabili cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

Tot miercuri seară, un incediu de proporţii a izbucnit la un hotel din localitatea Rupea, judeţul Braşov.

„La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale cu apă și spumă, 2 autospeciale de salvare la înălțime, o autocisternă, 2 echipaje SMURD”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.

Din informațiile publicate de presa locală, o persoană a suferit un atac de panică și este asistată medical la fața locului de către paramedicii SMURD. Se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului.

sursa

Citeste si...

Ne puteți urmări și pe Facebook sau pe Google News