Showbiz

Elena Gheorghe: totul despre problemele de sănătate

Anul trecut a fost unul extrem de aglomerat pentru artistă, iar stresul și oboseala și-au pus amprenta asupra fizicului ei.

Elena Gheorghe ne-a mărturisit că a avut foarte multe concerte, spectacole amânate din cauza pandemiei care s-au reluat acum, dar și multe nunți pe care nu își dorea să le rateze.
Într-un final, oboseala și-a pus amprenta pe starea ei de sănătate, însă din fericire totul s-a terminat cu bine, iar Elena recunoaște că a avut o lecție foarte importantă de învățat.

În 2022 a fost o perioadă foarte aglomerată pentru că toate concertele care s-au anulat în pandemie au venit așa buluc anul trecut. A fost o perioadă în care am stat foarte mult în mașină, am făcut toată țara în lung și în lat.
Stând foarte mult în mașină nu a fost tocmai ok, mai ales pentru postură. Am vrut să mulțumesc pe toată lumea și faptul că eram prezentă pe scenă a contat foarte mult, am lipsit în pandemia și mi-a fost foarte dor de public. Au fost și multe nunți în 2022 pe care nu le-am putut refuza și nici nu am vrut, iar atunci toată oboseala, drumurile cu mașina s-au răsfrâns asupra fizicului, durerilor de spate. Am început să am dureri de cap, dureri de mână„, a mărturisit Elena Gheorghe
A fost o perioadă în care am lipsit pentru că a trebuit să mă interesez foarte bine de ce trebuie să fac ca să îmi revin.

Am fost pe la mai mulți doctori așa cum se întâmplă atunci când vrei să găsești calea cea mai bună și sigură de vindecare și într-un final am aflat că totuși nu trebuie să mă operez, că se poate reglementa altfel treaba și că trebuie să mă apuc serios de un alt stil de viață, printre care kinetoterapia și că trebuie să am grijă și indiferent de câte concerte am, trebuie să îmi fac timp să merg la aceste ședințe de recuperare fizică„, a mai dezvăluit vedeta

sursa