Actualitate

EXCLUSIV VIDEO -Tragedia de la Colectiv

EXCLUSIV VIDEO -Tragedia de la ColectivPrimul apel la 112 după Colectiv a fost făcut de Gabriel Popescu, la câteva secunde după ce s-a declanșat incendiul în club, în seara de 30 octombrie 2015.

Urgent, pompierii la Colectiv! A luat foc ceva”, a țipat el la operatoare. Flacăra de câțiva centrimetri avea să devină repede iadul care a înghițit 64 de vieți și a schimbat dramatic alte câteva sute.

În seara respectivă, am decis să merg la concert știind că vor fi acolo și câțiva dintre prietenii mei. Am ajuns relativ târziu în curtea Pionierul, fiind, de altfel, pentru prima oară când ajungeam în acest club”, ne-a povestit Gabriel Popescu.

Omul nu știa unde era clubul, de aceea a folosit un GPS, iar la un moment dat a renunțat până și la GPS, pentru că îl aducea în altă parte a fabricii, la o intrare care era blocată. Este vorba despre intrarea care, ulterior, a fost folosită de primele echipaje de intervenție venite la locul tragediei, după apelul făcut la 112.

Distracția de dinaintea tragediei

Îmi aduc aminte… la intrare, mi-a rămas în minte imaginea bodyguard-ului, care a și decedat în noaptea respectivă. Am intrat, m-am dus către bar – de obicei stăteam mai în spate la concerte – și m-am oprit, cred că era 22.10”, spune Gabriel.
A mers să-și cumpere o bere, după care să își caute prietenii.În momentul în care primea restul de la bar, a auzit cum trupa Goodbye to Gravity face o pauză și l-a auzit pe solist spunând: ”Avem un incendiu aici!”.

”A fost și momentul în care m-am întors să localizez, să văd exact ce se întâmplă și am văzut o flacără de 30-40 de centrimetri, cam așa ceva. Dar am văzut și că lucrul acela care arde este burete. Știam că este foarte periculos, se aprinde foarte repede, o să fie mult fum toxic. Am realizat că va fi o mare problemă dacă nu plec, dar în același timp, am reușit să apelez de pe telefon 112”, ne-a declarat cel care a sunat primul la 112 în noaptea cu incendiul de la Colectiv.

Gabriel a sunat și s-a îndreptat imediat spre ieșire. În secundele acelea, flacăra s-a urcat incredibil de repede spre tavan. Deja ieșirea, culoarul acela spre container, se aglomerase. Tot ce-și dorea Gabriel era să ajungă cât mai repede afară, să pună piciorul departe de pericol.

”Simțeam căldura din ce în ce mai puternică în spate. Vedeam că totul e luminat, e roșiatic. Știam de la ce este, dar nu voiam să mă întorc să văd. În secundele respective, am reușit să pun piciorul afară, am făcut stânga și m-am îndepărtat la doi metri, în ideea că aceia care vin din spate să aibă loc să iasă. Primele cuvinte pe care le-am auzit au fost ale operatoarei, care mă întreba în mod repetat ce urgență am”, își aduce aminte Gabriel.

Vezi Video Aici.

Citeste si...

Antena24.ro

Redactia Antena24.ro info@antena24.ro