Stiri Nationale si Internationale.

Fanii Exatlon, in lacrimi! Veste cutremuratoare! Ștefan a ajuns la spital in stare critica și, din păcate…


Concurentul, Ștefan Floroaica a ajuns de urgenta la spital pe mâna doctorilor, relateaza b1.ro.

Acesta a suferit foarte multe accidentari la Exatlon, intru-cat si conditiile au fost foarte daunatoare pentru el, acesta a fost dus la analize.

În cazul semnelor de pe abdomen nu mai poate face mare lucru, dar pentru loviturile din zona capului din fazele finale ale competiției, tânărul a dorit să recurgă la investigații neurologice.

“In concurs, m-am lovit la cap si chiar am avut dureri mari in zona tamplelor!

Mi-a fost teama sa nu fie ceva serios, cu repercursiuni viitoare, asa ca, la inceputul saptamanii, mi-am facut programare la medic pentru o tomografie.

Am stat ceva la analiza aceea si chiar am avut emotii in privinta rezultatului, dar, din fericire, dupa o asteptare care mi s-a parut ca a durat ani de zile, totul a fost OK.

Nu am afectate zonele sensibile, ci, acum, sunt bine, pericolul a trecut”, a spus Ștefan, pentru wowbiz.ro.

Distribuie


Lasă un răspuns