Publicatia Antena24.ro.

Fata din filmarea lui Cumpănaşu rupe tăcerea! Sunt speriată! Nu vreau să mai apar la televizor


Tânăra româncă din Italia care a apărut în imaginile făcute publice, vineri, de către Alexandru Cumpănaşu a oferit primele declaraţii unor jurnalişti, spunând că nu înţelege cum cineva a putut crede că ea ar fi Luiza Melencu.
Tânăra româncă din Italia care a apărut în imaginile făcute publice, vineri, de către Alexandru Cumpănaşu, despre care s-a spus că ar fi Luiza Melencu, a vorbit pentru prima oară, pentru a lămuri situaţia.

“Am aflat de filmare de la fratele meu. Eu nu știam pentru că nu prea mă uit eu la știri, la televizor. Mi-a spus că m-a văzut acolo și nu-mi venea să cred, nu știam ce să fac. Nu vreau să mai apar la televizor pe niciun post. Sunt foarte speriată pentru că m-a sunat familia mea și nu vreau să știe nimic. E viața mea. De ce să apar eu la televizor?”, a declarat tânăra pentru Antena 3.

“Sunt foarte panicată, îngrijorată și m-am trezit și cu televiziunea. Nu știe nimeni din familie nimic și nici nu vreau să afle. Nu vreau să-mi pun viața în pericol. Dacă află familia mea, mă cert cu ei. Nu îmi e teamă, dar nu aș vrea să apar la televizor, să fiu eu văzută acolo cu ochi răi.

Erau doi tipi care probabil m-au filmat. Doi dobitoci. La câți oameni trec pe acolo, nici nu am cum să-mi dau seama. Eu sunt acea persoană din filmare. Cred că acum o lună-două a fost făcută acea filmare.

E plin de românce în zonă, dar eu nici nu vorbesc cu ele. Dar cum de m-a nimerit fix pe mine că semăn cu Luiza. De unde și până unde. Cineva care ar răpi o fată nu i-ar da voie să mai țină legătura cu familia ei”, a mai spus fata, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a întrebat-o pe tânără dacă o persoană răpită și căutată în toată Europa ar putea fi expusă pe stradă. „Nu, niciodată!”, a fost răspunsul fetei.

sursa

FacebookTwitterOdnoklassnikiLinkedInShare


Citeste si...


Alerta maxima in Aeroportul din Cluj. Se i-a masuri drastice din cauza coronavirusului!

Alerta maxima in Aeroportul din Cluj, s-au luat masuri drastice din cauza virusului ucigator coronavirusm intreaga lume este speriata sa nu vina virusul si ini Romania, autoritatiile au luat masuri drastice pentru cei care nu repspecta procedurele la intrarea in Romania, relateaza spynews.ro. Cea mai mare frica este...


Daca ai informatii,referitoare la aceasta stire,lasa un comentariu,s-au scrie-ne pe info@antena24.ro