Fiat, acuzată că a obstrucționat ancheta în scandalul emisiilor din Franța: motoarele diesel de pe 500X, în vizorul autorităților


Fiat este acuzată că a împiedicat desfășurarea anchetei demarată de autoritățile franceze în privința emisiilor motoarelor diesel Multijet de 1.6 și 2.0 litri de pe SUV-ul 500X.
Autoritățile franceze au inițiat la începutul anului trecut o amplă anchetă împotriva mai multor constructori în scandalul emisiilor peste limitele legale ale motoarelor diesel.

Opel și Mercedes au fost absolvite de orice vină în acest caz, însă anchetele desfășurate împotriva unor constructori precum Grupul Volkswagen, Renault, Grupul PSA Peugeot-Citroen și Fiat-Chrysler nu sunt încă finalizate.

Publicația franceză Le Monde și agenția de presă Reuters au făcut însă public un raport în care magistratul Fabienne Bernard, care se ocupă de acest scandal, acuză Fiat de obstrucționarea anchetei. “Fiat a împiedicat exercitarea atribuțiilor agentului autorizat să investigheze încălcarea legislației […] la Paris și pe teritoriul Franței, între 26 mai 2016 și 17 ianuarie 2017”, precizează magistratul într-o scrisoare care a intrat în posesia celor de la Le Monde.

În cazul Fiat, autoritățile investighează motoarele diesel Multijet II de 1.6 și 2.0 litri disponibile pe SUV-ul 500X (foto), în condițiile în care ambele sunt motoare Euro 6 de ultimă generație. De asemenea, vizate de anchetă și sunt unitățile de 1.3 litri de pe utilitara Fiat Doblo, dar și propulsorul de 2.0 litri de pe Jeep Cherokee.

Oficialii Fiat-Chrysler au refuzat să comenteze informațiile apărute în presa franceză.

Automarket.ro

Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.