Stiri Nationale si Internationale.

Fostul patron al FC Brașov, Ioan Neculaie, va fi eliberat condiționat


Fostul patron al FC Brașov, Ioan Neculaie, va fi eliberat condiționat din Penitenciarul Codlea, decizia în acest sens a Tribunalului Brașov fiind definitivă.
Tribunalul Brașov a menținut, miercuri, decizia Judecătoriei Brașov, care, pe 15 mai, a dispus liberarea condiționată a omului de afaceri Ioan Neculaie.

Acesta a executat aproximativ șase luni din pedeapsa de doi ani de închisoare.

“Condamnatul rămâne eliberat condiționat. S-a dispus punerea în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Ciolacu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brașov.

Omul de afaceri Ioan Neculaie a fost prins în noiembrie la Giurgiu, în timp ce încerca să treacă granița. Fostul patron al FC Brașov era căutat pentru a fi dus în arestul poliției Brașov, după ce Curtea de Apel a dat o sentință de doi ani de închisoare cu executare, pentru infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

Ioan Neculaie a fost închis pentru că, în timp ce se afla la vânătoare, a tras câteva focuri de armă spre cauciurile mașinii sale, nervos pe șoferul său.

Pe lângă sentința de doi ani, Ioan Neculaie a fost obligat să achite și suma de 3000 de lei, cheltuieli de judecată.

Ioan Neculaie deține fabrica de autocamioane Roman S.A. În urmă cu mai mult de doi ani, a renunțat la echipa de fotbal FC Brașov, pe care o finanța din 1999. În 2010, averea lui Ioan Neculaie era estimată la suma de 80-82 milioane de euro.

Reporterntv.ro

Distribuie


Lasă un răspuns