Actualitate

Gheorghe Dincă a divorțat în secret!

Gheorghe Dincă a divorțat în secret!Gheorghe Dincă a divorțat în secret. Fosta lui soție, Elena, ar fi cerut încetarea căsniciei, la un notar, iar mariajul lor s-ar fi încheiat de comun acord.
Divorțul a fost cerut în luna noiembrie la notar, iar după perioada legală de o lună de zile în care părțile aveau posibilitatea de a se răzgândi, separarea legală a fost pronunțată de notar în decembrie, potrivit Impact, citat de libertatea.ro.

Elena Dincă ar fi fost cea care a cerut divorțul, pentru a nu i se mai pune eticheta de „soție de criminal”.

În acest timp, Gheorghe Dincă s-a aflat în arest preventiv. El ar fi delegat un avocat pentru a se ocupa de tot ce e necesar.

Fosta soție a lui Dincă este considerată de avocatul familiei Luizei Melencu drept complicele „Monstrului din Carcal”.
„O să depun o upgradare a plângerii iniţiale contra familiei Dincă, în special a soţiei lui Dincă. Ea este cheia, din punctul meu de vedere ştie tot. Am urmărit ce a declarat, ce a făcut şi eu cred că s-a întâlnit cu Luiza acolo. Eu vă garantez că mint de sting toţi împreuna şi separat, nu am văzut tupeu mai mare în a minţi, mint într-un hal fără de hal.

Într-o frază mint de trei ori sau se contrazic de trei ori. Declaraţia a durat câteva ore. Deci încep cu una, după ce li se pun întrebări vin cu o altă variantă, li se pune o întrebare încuietoare şi revin la prima, după care renunţă la celelalte două, trei şi vin cu a patra variantă”, spunea Tonel Pop.

Gheorghe Dincă va fi dus vineri în fața magistraților, pentru prelungirea mandatului de arestare.

sursa

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *