Actualitate

Gigi Becali: Trebuie să se implice forţele naţionale ca să-l dea jos pe Burleanu

Gigi Becali: Trebuie să se implice forţele naţionale ca să-l dea jos pe BurleanuGigi Becali a intervenit la Jocuri de Putere, unde a vorbit despre varianta plecării lui Răzvan Burleanu de la şefia FRF.
Aşa este, când a venit Daum am intrat cine este omul. Un antrenor. Am citit că a fost condamnat pentru prostituţie şi droguri. Noi nu găsim un român care să cunoască fotbal, decât un condamnat? Aşa am spus. În opinia mea, oricare din oamenii pe care îi aveţi invitaţi, dacă ar fi fost selecţioneri ar fi calificat naţionala la CM 2018. Grupa a fost uşoară. ne, prin aceşti copii talentaţi.

Nu are rost să mai critic eu, dar vreau să trag un semnal de alarmă. Domnul Burleanu este parşiv, a pus în statutul Federaţiei nişte lucruri tiranice. Noi avem nişte tineri talentaţi, am văzut-o în meciul cu Elveţia. Viitorul sună bine. Trebuie să se coalizeze forţele sportive, jurnalistice şi politice ca să-l dea jos pe acest Burleanu. Are consiliile judeţene, deci are voturi, are fotbalul la sală şi feminin. Le dă avantaje ca el să obţină voturile. Trebuie să se implice forţele naţionale ca să-l dea jos. Lucrează cu chestiuni tiranice.

Să câştige Generaţia de Aur, nu să votaţi voi pe Burleanu iar. Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu nu pot candida, pentru că Burleanu a schimbat statutul Federaţiei„, a spus Gigi Becali

Realitatea.net

Citeste si...