Publicitate
Actualitate

Grav accident în Ciuta, un copil de un an a ajuns la spital în stare gravă

Publicitate

Un copil în vârstă de un an a fost grav rănit într-un accident rutier ce a avut loc, miercuri după-amiază, în zona localităţii Ciuta, din primele cercetări poliţiştii apreciind că micuţul s-a desprins din scaunul de maşină, a lovit portiera, care s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism.
Copilul nu era asigurat cu centurile de siguranţă prevăzute de regulamente în cazul unui pasager de vârsta lui.

Din primele verificări, în timp ce tatăl minorului conducea un autoturism în direcţia Iaz, într-o curbă uşoară la stânga, minorul s-ar fi desprins din scaunul pentru copii în care era transportat, neasigurat în centuri, şi, lovind portiera, aceasta s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism pe partea carosabilă„, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Publicitate

În urma accidentului, minorul a fost grav rănit şi transportat la spital. Şoferul maşinii, în vârstă de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.

sursa

Publicitate

Citeste si...