Hoț din Iași, pus de instanță să muncească în Primăria din care a furat

Un ieșean care a furat, împreună cu alți doi complici, din seiful cu bani al Primăriei Țibana a fost condamnat de instanță să lucreze în folosul comunității chiar în instituția pe care a jefuit-o.
Acum un an, din seiful Primăriei Ţibana au fost furați aproximativ 170.000 de lei.
În timpul procesului, hoții au dat înapoi 55.000 de lei.
Acum, Primăria a deschis proces pentru recuperarea prejudiciului.
Singurul care a fost condamnat la închisoare cu executare este George Alex Vatră (33 de ani).
Fratele său, Cătălin Vatră (30 de ani) a primit o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare, iar a treia suspectă, Nicoleta Kati Lohon (33 de ani) 2 ani şi 4 luni cu suspendare.
Al patrulea hoţ încă nu a fost trimis în judecată.
Cei trei condamnaţi şi-au recunoscut faptele în timpul cercetării, iar Cătălin Vatră a fost obligat să presteze şi muncă în folosul comunităţii chiar în cadrul Primăriei Ţibana.
Primăria a contestat decizia Judecătoriei.
„Nu suntem de acord cu această sentinţă. Asta e justiţia! Am contestat-o, pentru că nu mi se pare normal ca doi dintre ei să primească cu suspedanare“, a declarat primarul Gheorghe Rotaru
Citeste si...
Jandarmeria MM – 8 Martie-Ziua Internațională a Femeii
ARESTAȚI ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL
Alexandru Rafila vorbește despre lockdown total din cauza noilor tulpini
Primaria Basesti,incendiata Vezi ce spune ISU.
Apa lacului IOR din Capitală este roșie de câteva săptămâni