Actualitate

Iași: Două persoane au murit în urma impactului

Accident grav în județul Iași. Două persoane, un bărbat și o femeie, au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren scrie b1.ro.

Tragedia a avut loc în localitatea Vlădeni, iar trenul care a lovit autoturismul circula pe ruta Dorohoi-Iaşi, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrovit primelor informații, accidentul s-ar fi produs pentru că șoferul mașinii nu ar fi oprit la semnalele din zonă.

Secția de cale ferată 608, în zona comunei Vlădeni, județul Iași, un tren de călători, care circulă pe relația Dorohoi-Iași, a surprins într-un pasaj de cale ferată un autoturism în care se aflau două persoane. Coliziunea s-a soldat cu decesul celor doi pasageri din autoturism”, au transmis reprezentanții Centrului Infotrafic.

Traficul feroviar a fost oprit în zonă pentru efectuarea cercetărilor la locul accidentului.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere a incendiului din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor, precum și un elicopter şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a precizat purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Georgică Onofreiasa.

Citeste si...