Actualitate

Imagini şocante de la accidentul din Bucureşti în care au murit două fetiţe

Două fetiţe, în vârstă de 6 şi 14 ani, au murit, sâmbătă, într-un accident în Bucureşti.

Tragedia a avut loc pe o stradă din cartierul Andronache, din nordul Capitalei, după ce o şoferiţă a pierdut controlul asupra maşinii, s-a ciocnit de un stâlp şi a ricoşat apoi pe trotuar, unde se aflau cele două copile.

Victimele au fost transportate de urgenţă la spital, însă medicii nu au mai putut să le salveze.
Imagini şocante de la accidentul din Bucureşti în care au murit două fetiţe au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea, a declarat că momentul producerii accidentului este analizat de anchetatori. Din primele cercetări, şoferiţa ar fi circulat cu viteză mare.

Colegii mei au vizionat şi imagini de pe camerele video. Într-adevăr, venea destul de tare autovehiculul. Să spunem că, dacă nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, era într-o intersecţie în care trebuia să facă viraj la dreapta sau la stânga, dar a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Toate lucrurile acestea vor fi stabilite după ce vor fi administrate toate probele”, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea

sursa