Incendii de pădure și vegetație în zona de centru și sud a Italiei


Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile italiene, regiunile Lazio, Umbria, Abruzzo, Campania, Calabria, Basilicata, Puglia și Sicilia, din centrul și sudul țării, se confruntă cu un număr ridicat de incendii de pădure și de vegetație. Acestea au fost amplificate de condițiile de caniculă și de secetă, îndeosebi în sudul Italiei (regiunile Sicilia, Puglia și Campania), unde, izolat, a fost necesară evacuarea unor cetățeni din locuințe.

Pentru informații actualizate cu privire la starea vremii, recomandăm consultarea site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/. De asemenea, informații cu privire la operațiunile de intervenție în zonele afectate sunt disponibile pe site-ul Serviciului de Protecție Civilă, la adresa: www.protezionecivile.gov.it.

Cetățenii români afectați de prezenta situație pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344 (pentru regiunile Abruzzo, Umbria, Lazio și Campania) sau la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39095537909; +39095536139 (pentru regiunile Sicilia, Basilicata, Calabria și Puglia). Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Hot News:  Alerta maxima in Franta! Doua femei au fost arestate dupa ce au pregatit un atentat terorist devastator!

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență: +393451473935 (pentru regiunile Abruzzo, Umbria, Lazio și Campania), respectiv +393209653137 (pentru regiunile Sicilia, Basilicata, Calabria și Puglia).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/1/0/IT-Italia.html și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Reporterntv.ro

Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *