Stiri Nationale si Internationale.

Închisoare până la doi ani pentru persoanele care nu fac muncă în folosul comunității


Un număr de 54 de parlamentari PSD, printre care și ministrul de Interne Carmen Dan au depus pe 10 mai la Senat un proiect de lege care prevede pedepse cu închisoarea de la trei luni la doi ani pentru persoanele care nu se prezintă la munca în folosul comunității.
Inițiativa legislativă propune modificarea art. 287 din Legea nr. 289/2009 privind Codul Penal, prin introducerea după alineatul (1) a unui nou alineat, (1¹): “Nerespectarea hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității săvârșită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, sustragerea de la executarea sancțiunii după începerea activității sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani”, potrivit textului inițiativei legislative a social-democraților.

Parlamentarii PSD motivează că este necesară o astfel de modificare legislativă deoarece măsura amendării persoanelor care refuză să efectueze ore de muncă în folosul comunității, în pofida deciziilor judecătorești, nu este suficientă.

“Ce se întâmplă în cazul în care contravenientul nu plătește amenda, nu efectuează orele de muncă în folosul comunității încălcând astfel o hotărâre judecătorească?! Ce se întâmplă cu aceste persoane? Sunt sancționate contravențional ori administrativ în mod constant, însă aceste sancțiuni rămân doar niște cifre, niște statistici, nu se plătesc, contravenienții nu au absolut nicio teamă de repercusiuni, pentru că acestea se practică. În lipsa unei legislații coercitive, aceste persoane sunt încurajate să comită în continuare fapte antisociale și prin exemplificare numărul persoanelor care li se alătură crește în mod alarmant“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Inițiativa PSD a fost depusă la Senat, primul for sesizat și urmează să intre în procedură legislativă.

Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!


Tags

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *