Sport

Incidente GRAVE la meciul DINAMO-VIITORUL. Jandarmii au intervenit cu GAZE LACRIMOGENE

Incidente GRAVE la meciul DINAMO-VIITORUL. Jandarmii au intervenit cu GAZE LACRIMOGENEIncidente grave în minutul 63 al meciului Dinamo – Viitorul, luni, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare. La scorul de 0-3, fanii lui Dinamo au forţat intrarea la Tribuna I şi la Tribuna Oficială pentru a le cere socoteală şefilor!
Jandarmii au intervenit imediat şi au apelat la gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe recalcitranţi. „Dinamo nu este o afacere!”, au strgat fanii, care l-au luat în vizor pe patronul clubului, Ionuţ Negoiţă.

După câteva scandări dure la adresa jucătorilor, a antrenorului Vasile Miriuță și a finanțatorului Ionuț Negoiță, fanii din Peluza Cătălin Hâldan au forțat intrarea pe teren, aducând aminte de meciul tur cu Slovan Liberec, din Cupa UEFA, din 2009 (atunci, cehii au câștigat cu 3-0 la „masa verde”). O parte dintre aceștia au reușit să pătrundă pe pista de atletism, dar au fost trimiși imediat la loc de jandarmii care au intervenit cu gaze lacrimogene scrie antena24.ro.

La un moment dat doi medici au alergat spre Tribuna I pentru a acorda îngrijiri unor fani răniţi! Un spectator – un obişnuit al tribunelor, supranumit Mutu’ – a fost cărat pe braţe până la ambulanţă!

Intervenţia forţelor de ordine a reuşit să liniştească lucrurile în tribune.

Romaniatv.net

Citeste si...