Actualitate

Incredibil, ce durere! Fuego e la pământ! De data asta e SFÂRȘITUL! Irina Loghin…

Incredibil, ce durere! Fuego e la pământ! De data asta e SFÂRȘITUL! Irina Loghin…Cel mai iubit artist de catre cei mai batrani oameni cu melodia lui de top „Casa parinteasca nu se vinde”, cu aceasta melodia a patruns la inima oamenilor, iar acuma celebrul Paul Surugiu zis Fuego, a transmis un mesaj dureros pe reteaua lui de socializare Facebook despre cariera lui in muzica si despre viitoarele lui concerte, relateaza stirescu.ro.

„Pentru mine, de ani buni, muzica este felul în care văd eu lumea, cu toate tresăririle și acordurile ei!

Prin creațiile și glasul meu, cu toată dăruirea, încerc să definesc culorile potrivite ale celui ce sunt – un simplu artist, un luptător pentru frumosul în stare pură, un om onest care dăruiește, dintr-o mirabilă bucurie, multă fericire.

De multe ori mă gândesc la cei 25 de ani care-au trecut de când sunt în fața voastră, cu arta mea.

Nu știu să-i definesc cu exactitate și parcă fiecare clipă trecută a căpătat un sens în muzica mea.

Aceasta mi-e și evoluția, simțind astfel că pot fi util și că pot dărui câte-un fragment din mine și din inspirația mea, oamenilor.

Nu sunt complex și nu văd de ce-aș fi mai special ca alții.

Nu trăiesc într-o lume comparativă, ci fix în acel spațiu în care iubirea, frumusețea, liniștea, înaltul și versul cald se împletesc pentru a construi ceea ce însemn eu azi!

Mai jos, link-uri unde găsiți bilete pentru concertul meu din 15 noiembrie 2019, de la Sala Palatului!”, a scris Fuego.

Citeste si...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *