Stiri Nationale si Internationale.

Incredibil! Un tata si un fiu, au ucis un politist si l-au mancat. Iata ce au pastrat din cadavrul lui..


Un tata si un fiu au recurs la un gest rupt din filmul horor, cadavrul unui politist a fost gasit pe data de 4 octombrie intr-un beci din estul Ucrainei, barbatul cu varsta de 45 de ani, era taiat bucati din picioare si coaste, relateaza spynews.ro.

Niste localnici au gasit cadavrul, ultimele persoane care l-au vazut pe om, spuneau ca stateau la un pahar cu cei care ii deveneau calai.

Bărbaţii, tată şi fiu, s-au trezit cu oamenii legii la scurt timp după ce cadavrul a fost găsit.

În apartamentul în care locuiau cei doi, poliţiştii au făcut o altă descoperire macabră. Capul poliţistului.

“Ne-am uitat la cadavru şi ni s-a părut că lipseşte capul.

Poliţia a confirmat ulterior că era decapitat.

Apoi, după ce pantalonii s-au tras, am văzut că erau tăiate bucăţi de carne.”, a mărturisit o localnică, una dintre persoanele care au descoperit cadavrul, potrivit thesun.co.uk.

Fiul în vârstă de 20 ani a confirmat faptul că împreună cu tatăl său, a mâncat din corpul poliţistului.

Se pare că cei doi păstraseră tot trupul neînsufleţit în apartament, dar când nişte rude şi-au anunţat vizita, l-au dus în beciul în care a fost găsit.

Distribuie


Lasă un răspuns