Politica

Iohannis: ‘PSD împroașcă venin, minciuni și fake news. România normală nu se poate realiza cu PSD în frunte

Iohannis: ‘PSD împroașcă venin, minciuni și fake news. România normală nu se poate realiza cu PSD în frunteRomânia normală e una în care PSD nu se regăsește nici în conducerea statului, nici în conducerea județelor, a declarat Klaus Iohannis, în fața liberalilor întruniți în Baia Mare.

Candidatul PNL la prezidențiale a acuzat PSD că împroașcă venin, minciuni și fake news, lucruri ce nu vor rămâne nesancționate de români. De altfel, PSD-iștii deja „de trei ori au fost trimiși acasă de români – la europarlamentare, la referendum, și la primul tur al prezidențialelor”.

Klaus Iohannis, la Baia Mare:

„Moțiunea de cenzură, cine ar fi crezut, a trecut cu brio. Atunci, dragii mei, lumea poate nu a realizat în integralitate ce a reprezentat acea moțiune prin care a picat Guvernul eșuat PSD-ist. A fost punerea în operă a voinței populare exprimată în mai de către parlamentarii României sub conducerea PNL.
A doua mare surpriză – Guvernul propus de PNL a trecut de învestitură din prima. A trecut Guvernul Ludovic I!

După acestea, am ajuns în primul tur al prezidențialelor și, cu sprijinul vostru substanțial, am obținut un rezultat foarte frumos. Vă mulțumesc!

Am vizitat foarte multe locuri frumoase, oameni frumoși au vrut să ne încurajeze și a fost cu folos. Rezultatul dovedește ce am propus de la început – că românii, cu mine, cu voi, își doresc o Românie fără PSD.

Acesta e proiectul meu. România normală nu se poate realiza cu PSD în frunte.

România normală e una în care PSD nu se regăsește nici în conducerea statului, nici în conducerea județelor. Sper să dispară și din majoritatea primăriilor din țară.

Vreau o Românie fără PSD în conducere. N-au decât să stea în țară, dar să stea în Opoziție.

PSD împroașcă venin, minciuni și fake news. Asta face PSD!”

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *