Actualitate

Jandarmii maramureșeni la datorie

Jandarmeria Maramureș se află în executarea misiunilor specifice alături de celelalte instituţii abilitate în vedera asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza întregului judeţ.
În perioada 22-25 martie a.c., jandarmii maramureșeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfăşurării meciurilor de handbal masculin și feminin din cadrul Ligii Florilor şi a Ligii Zimbrilor, organizate de către Federaţia Română de Handbal, care vor avea loc la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare.
Chiar dacă acestea se vor desfășura fără spectatori, în contextul pandemiei COVID-19, jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a competiției sportive pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciurilor astfel că recomandăm cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități.
Totodată, adresăm organizatorilor și staff-urilor auxiliare următoarele recomandări preventive:
• să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
• să respecte măsurile de protecție sanitară, dar și de protejare a persoanelor din jur în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Citeste si...