Showbiz

Kamara: „Am văzut-o de câteva ori, o chemam pe la mine. Niciodată mai mult de o noapte”

Fotografiile cu Corina Caciuc şi Kamara au creat isterie în showbiz de câteva zile. Artistul a făcut primele declaraţii cu privire la scandalul în care este implicat alături de amanta lui Laurenţiu Reghecampf.
În urmă cu mai mulţi ani, pe vremea când Kamara era divorţat, a avut o aventură cu Corina Caciuc. Artistul a făcut primele declaraţii cu privire la acest subiect.

Formația mea avea turneu prin țară. Habar nu am cum s-a descurcat să ajungă la scenă, spunându-mi că e mare fană a mea, că toată viața a visat să mă cunoască. Eram la Călimănești și nici nu știam de unde era! La concertele noastre erau mii de femei. Ulterior, am aflat că e din Deva. Nici nu am întrebat-o cum o chema! Eu sunt îndrăgostit de când mă știu de muzică și de copiii mei. În rest este distracție”, a declarat Kamara
Kamara a precizat că s-a văzut în mai multe nopţi cu Corina, dar că nu s-a pus niciodată problema de o relaţie între ei.

Antena24.ro, – ,Fi bine informat la orice ora

Eu nu am locuit cu fata asta. Am văzut-o sporadic de câteva ori, cred, când o chemam pe la mine: cele două seri petrecute la Călimănești și parcă una la mare, una la București și, ultima, la Ploiești. Atât. Niciodată mai mult de o noapte! Niciodată nu a intrat în casa mea. Chiar mi-am adus aminte. Acum un an când am vorbit, chiar i-am trimis filmulețul și pozele neștiind că este amanta lui Reghe”, a mai povestit cântărețul.

sursa

Citeste si...