Stiri Nationale si Internationale.

Kovesi, atac la Dragnea în presa internațională”Nu exclud varianta de OUG pe codurile penale”


Şefa DNA îl atacă pe Liviu Dragnea în presa internaţională, după ultimele declaraţii ale acestuia despre modul în care legile sunt adoptate în Parlament. Într-un inteviu acordat jurnaliştilor de la Emerging Europe din Londra, Laura Codruţa Kovesi anunţă că nu exclude ordonanţa de urgenţă pe codurile penale. Şefa DNA susţine că alianța de guvernare de la București vrea să îngreuneze munca procurorilor și cea a polițiştilor, informează B1 TV.
Interviul acordat de Laura Codruţa Kovesi presei străine poarta titlul sugestiv “Lupta împotriva corupției se duce în DNA-ul din România”.
Analiştii portalului Emerging Europe din Londra scriu că Executivul de la București ar putea să accelereze procesul de aplicare a noilor legi printr-o ordonanță de urgență, așa cum a făcut în ianuarie 2017 când a declanșat proteste de masă.

“Posibilitatea există”, admite Laura Codruţa Kovesi în declarațiile acordate jurnaliştilor străini.

“Aceste schimbări pot trece printr-o ordonanță de urgență, dar îmi e dificil să comentez asta. Teoretic, schimbările la codurile penale nu trebuie făcute niciodată prin ordonanţă de urgenţă dacă nu există un motiv clar de urgență. În privința modificărilor de care vorbim, nu există o asemenea urgență”, a mai spus șefa DNA.

Laura Codruța Kovesi a mai precizat că alianța de guvernare de la București nu urmărește reforma sistemului judiciar, așa cum pretinde, ci că vrea să îngreuneze munca investigatorilor, procurorilor și poliției, iar efectele nu se rezumă la actele de corupție.’
Pe de altă parte, jurnaliștii britanici notează că sunt puține zone în care România deține supremația la nivel mondial, iar una dintre acestea este lupta împotriva corupției.

”La capitolul luptă împotriva corupției România poate pretinde că deține leadership-ul mondial. Condamnarea șefului PSD Liviu Dragnea pe 21 iunie este o victorie importantă pentru direcția de succes DNA, condusă de procurorul cu voce joasă, Laura Codruța Kovesi”, scrie Emerging Europe din Londra

Cât despre procedura de revocare de la șefia DNA, aşa cum a cerut Curtea Consituţional, Laura Codruţa Kovesi nu a comentat ce anume are de făcut președintele Klaus Iohannis.

Distribuie

Daca ti-a placut acest articol DISTRIBUIE-L sa-l vada si prietenii tai!

Dacă ați fotografiat sau filmat subiecte care pot deveni o știre le puteți trimite pe adresa de email: [email protected]


Tags

Lasă un răspuns

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.