Social

Maria Ghiorghiu anunta Romania. Ceea ce se va intampla va fi cumplit: „Se va intampla ceva foarte grav”

Maria Ghiorghiu anunta Romania. Ceea ce se va intampla va fi cumplit: “Se va intampla ceva foarte grav”Maria Ghiorghiu, cea mai cunoscuta prezicatoare din Romania, vine cu un anunt infiorator, ea spune ca va fi doliu national in tara, relateaza a1.ro.

O lumina albă și strălucitoare m-a trezit și astfel am în față ochilor închiși, chiar lângă căpătaiul meu, un pat adânc din lemn, un pat fără de saltea pe care se află ceva sau cineva învelit cu o pânză bej, la capătul căruia, tot în pat, dar sprijinit de tăblie se află Hartă României.

În față Hârtii României tot în pat, la bază Hărtii ardea cu flacără vie o lumânare, doar una singură. M-a cutremurat această viziune, deoarece acel pat era că o cutie (sicriu) din lemn fără de capac”, scrie Măria Ghiorghiu.

„Aud glas care spunea așa: Ceea ce urmează să se întâmple în România, îl sfătuiește pe Părintele Orban să-și dea Demisia.

Dragii mei, ce urmează a se întâmplă în România, atât de grav, eu nu știu a va spune.

Ceea ce știu dragilor, este faptul că, dacă vom avea Credința, nădejde și dragoste în Prea Sfântă Treime și-n Maica Domnului, vom fi ocrotiți și ocoliți de toate suferințele și de toate necazurile. Să nu ne-ndoim de acest lucru niciodată, dragilor.

Să fim buni, să fim milostivi și cu inimă bună și smerită, cu sufletul plin de lumina Învierii Lui Hristos și nu avem a ce ne teme”, este mesajul pe care Măria Ghiorghiu l-a publicat, vineri, pe blogul personal.

 

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *