Marius Budăi: „Încercăm să mai facem o majorare a pensiilor”

Ministrul Muncii a anunţat, joi, că este posibil să existe o nouă creştere a pensiilor în 2022.
Marius Budăi a explicat că, în prezent, se fac calcule şi analize, iar una dintre variante ar putea fi obţinerea unor ajutări în Planul Național de Redresare și Reziliență, negociat de fosta guvernare PNL-USR-UDMR.
Marius Budăi a dat de înţeles că majorarea pensiilor efectuată la începutul anului a avut rolul unui colac de salvare, în aşa fel încât să fie acoperită scăderea puterii de cumpărare.
Întrebat dacă este posibil ca pensiile să crească din nou în cursul acestui an, ministrul Muncii a afirmat că „nimic nu este exclus când este vorba de bunăstarea românilor”.
„Ne vom batem ca în acest an să mai existe o majorare. Când, cum și cu ce procent, vom comunica atunci când se va ajunge la consens în Coaliție.
Majorarea de acum acoperă inflația, dar nu asta este o decizie pe care un guvern să și-o dorească, noi trebuie să căutam soluții să creștem puterea de cumpărare, care și așa este mică, dar gândiți-vă că dacă nu se acordau nici aceste majorări, la început de an, cât de greu era pentru circa 5 milioane de cetățeni,” a afirmat ministrul Muncii
Citeste si...
Nicolae Ciucă: „Resimțim deja măsurile guvernamentale și ne bucurăm să vorbim despre creștere economică”
România, în conflict direct cu Rusia. Ambasadorul rus la Bucureşti, convocat la MAE
Vasile Dîncu susține că România trebuie să se înarmeze: „Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult, este plină de rechini”
Nicolae Ciucă: România nu este afectată de decizia Federației Ruse de a stopa livrarea gazelor către Bulgaria și Polonia
Adrian Chesnoiu: Fermierii chiar sunt oameni bravi, care trebuie susținuți cu toate eforturile