Sanatate

Medici ai Spitalului Județean Baia Mare, premiați la Gala Elitelor Medicale

Joi, 15 iulie, în Baia Mare a avut loc ediția a V-a a evenimentului Gala Elitelor Medicale.

Mai mulți medici ai Spitalului Județean Baia Mare au făcut prezentări despre diverse specialități medicale, iar alți trei medici au fost recompensați.

Este vorba despre Rus Alina, Rus Emilia și Pop Ramona, care au ținut în viață secția ATI în timpul pandemiei.

”Joi a avut loc Gala Elitelor Medicale, județul Maramureș a fost inclus în harta organizării acestei gale, a fost organizată în parteneriat cu Consiliul Județean.

Ne simțim onorați că am participat la această gală, Spitalul Județean a participat cu patru prezentări. Vorbim de doctorul Pop Călin, care a avut o prezentare, doctorița Leșe Mihaela, doctorul Juca Dacian și Friedl Andreas. Ei bine, acești medici au avut fiecare câte o scurtă prezentare a specialităților medicale și a elementelor de noutate care au apărut între timp.

Pe de altă parte am avut trei medici ai Spitalului Județean care au fost recompnsați la această gală medicală. Discutăm de doctorița Rus Alina, Rus Emilia și Pop Ramona, care au ținut în viața secțiiile ATI COVID. Fără ele nu știu cum ar fi putut funcționa partea de ATI COVID atât a Spitalului TBC, cât și a Spitalului Județean”, a declarat George Oros, managerul Spitalului Județean Baia Mare.

sursa

Citeste si...