Politica

Ministrul Economiei Virgil Popescu îl acuză pe ministrul din guvernarea PSD că a lăsat afaceri care se vând pe OLX

Ministrul Economiei Virgil Popescu îl acuză pe ministrul din guvernarea PSD că a lăsat afaceri care se vând pe OLXÎntr-o postare de pe Facebook, de joi, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că atunci când a ajuns la minister, l-a găsit „secătuit”, ca a găsit afaceri ce se vând pe OLX, dar și „facturi neplătite”.

„De fapt programul de ”succes” Start Up Nation – by Radu Ștefan Oprea – PSD l-am găsit, când am ajuns la minister, secătuit: zero buget, zero credite de angajament, afaceri ce se vând pe OLX și facturi neplătite”, a scris Virgil Popescu.

Acuzaţiile de „secătuit” vin în contextul în care Virgil Popescu a inclus o cerere semnată în luna iunie de Radu Ștefan Oprea (fostul ministru al Economiei din timpul guvernării PSD), în care solicita Ministerului de Finanţe ca la rectificarea bugetară să i se acorde suma de 100.000 pentru punerea în aplicare a programului „Startup Nation”.

„Și mi se pare că fostul ministru Oprea îi sfidează pe românii care vor să reușească în afaceri după ce a lăsat totul vraiște în urmă și, totuși, îmi spune mie să dau dovadă de respect față de antreprenori făcând plăți complete la facturi!”, a adăugat ministrul Economiei.
De asemenea, în postare, Virgil Popescu a inclus şi câteva exemple de afaceri care s-ar vinde pe OLX.
„Și deși nu le-a plătit, pretinde că nu îi minte pe antreprenori, ci îi respectă și îi înțelege! Uneori cred că unii din PSD au pierdut total contactul cu realitatea și din turnurile lor de fildeș continuă să se creadă zei și își bat joc de români! Dar, ca de obicei, adevărul învinge”, a mai scris Virgil Popescu.

sursa

Citeste si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *