Politica

Mircea Geoană: „Nu intrăm în conflict cu Rusia, chiar dacă sunt apeluri”

Numărul 2 din NATO a explicat în ce manieră se acționează la nivelul alianței militare și cum vor proceda aliații mai departe, în contextul crizei din Ucraina.

Mircea Geoană a asigurat că NATO nu va intra în război cu Rusia, în ciuda solicitărilor lui Volodimir Zelenski.

„Din estimările noastre, vom acționa pentru a sprijini Ucraina. Şi nu este o formă de a escalada războiul, ci este un drept consfințit în cartea ONU. Dreptul la autoapărare, iar noi îi ajutăm să îşi apere ţara

Nu intrăm în conflict cu Rusia, chiar dacă sunt apeluri. Avem o responsabilitate şi pentru ucraineni, dar avem o responsabilitate şi pentru milioanele de oameni care trăiesc în țările NATO. Deci, suntem atenți şi sunt convins că avem înțelegerea momentului excepțional pe care îl trăim. Trebuie să fim la înălţimea acestui moment istoric, dar avem şi suficient de multă ințelepciune şi experienţă, astfel încât să fim siguri că lucrurile nu escaladează”, a mai atenționat Geoană.

Mircea Geoană: „Deciziile NATO vor fi extrem de curajoase pe termen mai lung”
Oficialul NATO a avertizat că măsurile orientate împotriva Rusiei vor fi „extrem de curajoase”, iar România are un rol important în actualul context geostrategic.

„Din punct de vedere strategic, deciziile vor fi extrem de curajoase pe termen mai lung. (…) România este punctul cel mai serios, ancora strategică cea mai fermă. Dar cred că interesul pe termen lung este să fim şi o punte pentru a face business, pentru a face investiții şi a ne putea dezvolta.

Nivelul de influenţă strategică al României este mai sus decât oricând. Sunt mândru de cum au primit românii ucraineni acasă, iar impactul pe brandul de ţară este un lucru care mă face să fiu mândru atât ca lider NATO, dar şi ca român”, a mai transmis Mircea Geoană.

sursa

Citeste si...